Thumb

Kingston a înregistrat în anul 2009 o cifră de afaceri de 9,3 milioane USD. La evoluţia bună a afacerilor Kingston pe piaţa locală a contribuit în primul rând creşterea segmentului de upgrade din piaţa locală de calculatoare personale.

“2009 a fost un an al upgrade-urilor pe piaţa de memorii în Romania iar pentru Kingston a fost un an al creşterii cotei de piaţă. În condiţiile în care, în 2009, indicele de scădere al pieţei memoriilor DRAM a fost semnificativ mai mic decât cel al pieţei de PC-uri, explicaţia este dată de orientarea consumatorilor către îmbunătăţirea sistemelor pe care le deţin deja, decât către investiţiile în sisteme noi. Produsele Kingston au câştigat în popularitate şi cotă de piaţă, fapt ce a dus la consolidarea poziţiei de brand nr. 1 pe piaţa de module de memorie pentru PC, carduri flash şi unităţi de stocare USB,” a declarat Mihai Marcu, Business Development Representative, Bulgaria, Moldova, România, Kingston Technology Europe Ltd.

“Pentru 2010, Kingston Technology are în vedere extinderea gamei de SSD şi consolidarea poziţiei în segmentul modulelor de memorie pentru calculatoare personale, a mediilor de stocare USB şi a cardurilor de memorie pentru telefoane mobile, aparate foto şi video. Una dintre ţintele companiei, atât la nivel global, cât şi pe piaţa locală se îndreaptă în primul rând către utilizatorii mobili, o altă direcţie importantă fiind reprezentată de utilizatorii care urmăresc un upgrade la PC-ul personal,” a declarat Mihai Marcu.

“România este o piaţă extrem de receptivă la noi tehnologii atât la capitolul Flash, cât şi DRAM. Din punct de vedere valoric, vânzările de SSD-uri, raportate la totalul vânzărilor de memorii de tip Flash plasează România peste media din EMEA. Similar, la cateoria HyperX, modulele de memorie destinate entuziaştilor şi pasionaţilor jocurilor pe calculator, România deţine cea mai mare pondere din EMEA, din numărul total de memorii DRAM vândute,” declară Pawel Smigielski, manager regional Europa de Est în cadrul Kingston Technology Europe Ltd.

Pentru 2009
Vânzările Kingston pe piaţa locală s-au ridicat în 2009 la aproximativ 695.000 de unităţi de memorie, dintre care 175.000 de unităţi DRAM şi 520.000 unităţi de tip Flash (carduri de memorie pentru telefoane mobile, aparate foto-video, precum şi dispozitivele de stocare USB sau SSD (Solid-State Drive). Numărul de module de memorie DRAM pentru PC a înregistrat o scădere de 8%, valoare cu mult mai bună decât cea înregistrată de evoluţia la nivelul pieţei de PC-uri din Romania.

În plus, se evidenţiază rezultatele bune din sectorul memoriilor dedicate producătorilor A-brand (ex. Acer, Dell, Fujitsu Siemens, HP, Lenovo, VAIO etc.), care indică o creştere în volum cu 15% în comparaţie cu anul 2008. Valoric acest segment s-a cifrat la 300.000 USD, similar anului precedent.

Pentru 2010

  1 2